Dr. Corina

Posts Tagged ‘Hiperhidroza’

Pitiriazis rozat Gibert

In Afectiuni dermatologice on February 25, 2009 at 6:05 PM

Ca afectiune de primavara… Este o dermatoza inflamatorie acuta,de cauza obscura, care apare o singura data in viata (rar, de 2-3 ori), sezoniera (apare primavara, dar si toamna)

Cum o recunosti? Evolueaza in doua etape: initial apare o placa eritemato-scuamoasa (adica rosie si cu coaja deasupra),

piotiriazis rozat

piotiriazis rozat

rotund-ovalara, fara mancarimi, destul de asemanatoare cu eczema sau cu ciuperca (daca are mancarimi, probabile ste una din acestea 2..), apoi peste cateva zile -pana la 2 saptamani- apare o eruptie pe tot trunchiul de pete ca prima placa, dar multe si foarte mici, dispuse paralel cu coastele.

pitiriazis rozat Gibert

pitiriazis rozat Gibert

In 50% din cazuri evolueaza cu mancarimi, 25% mancarimile sunt intense si restul de  25% din cazuri nu prezinta prurit deloc.

Cauza? probabil o infectie virala, deocamdata nu s-a stabilit exact agentul patogen. Reactia cutanata este o reactie de hipersensibilitate de tip intarziat.

Trece in 3-8 saptamani. Se poate aplica Advantan Milk 2 X/zi daca prezinta mancarimi si lua un Claritine/zi dimineata.

Alte recomandari: evitarea excesuslui de sapunuri iritante, de creme grase, de unguente ocluzive, de haine de lana sau sintetice (se recomanda bumbacul), evitarea caldurii si transpiratiei, a bailor sau dusurilor fierbinti.

In cazuri selectate, se poate administra si prednison 30-40 mg/zi.

Atentie! Diagnosticul trebuie stabilit de catre un medic, deoarece la fel arata multe alte afectiuni, inclusiv sifilisul secundar.

..SI da, exista multe persoane, inclusiv medici, care numesc boala pitiriazis rozat Gilbert (instead of  Gibert) sau o confunda cu pitiriazisul versicolor (o ciuperca a pielii, care apare de obicei pe spate)

Hiperhidroza-Transpiratia excesiva

In Afectiuni dermatologice, Dermatocosmetice on December 18, 2008 at 7:15 AM

Este boala celor care transpira din abundenta, de-ti muta nasul din loc.

……”N-am auzit de asa ceva!”..

….Ei nu! Chiar daca nu suferiti de asa ceva, fiti pe pace: cunoasteti cu siguranta boala, sigur aveti cativa colegi sau prieteni care miros infect si transpira, si daca v-ati asteptati ca doar grasii sa traspire, ei bine, hiperhidroza afecteaza si pe cei slabi la fel de tare.

transpiratie

Ce este

Hiperhidroza este o secretie in exces a glandelor sudoripare (transpiratie in exces).


Cauzele pot fi multiple:
hiperhidroza poate aparea ca o reactie de aparare in conditii de expunere a organismului la caldura excesiva, cufundare in apa calda sau efort fizic intens. Poate aparea si in conditii patologice:
boli febrile (cresterea temperaturii corpului peste 37°) insotite si de alte semne si simptome caracteristice, in functie de particularitatile afectiunii;
– transpiratii nocturne (TBC pulmonar, bronsite, reumatism, cardiopatii);
dezechilibre neuro-endocrine: menopauza, ca urmare a hiperexcitabilitatii neuro-vegetative (transpiratiile sunt abundente si insotite de valuri de caldura). La tinerii cu tulburari vegetative, mai emotivi, pot aparea transpiratii ale fetei, palmei, plantelor (talpa picioarelor). Mai poate sa apara in hipertiroidism, hiperestrogenism, tetanie, etc.;
– transpiratii reci, in criza de angina pectorala, colica renala, biliara, stari nervoase, frica, oboseala, efort intelectual intens, fiind localizate mai ales pe frunte, palme si plante.

Aparitia brusca a hiperhidrozei reprezinta un semnal de alarma – putand aparea in infarct miocardic, intoxicatii, hemoragii abundente, rau de mare, coma hipoglicemica la bolnavii diabetici, cresterile bruste ale valorilor tensiunii arteriale;
– hiperhidroza cu localizari particulare, de exemplu in rahitism, la copii fiind localizata in regiunea fruntii, a cefei si aripioarele nasului. In hipertiroidie localizarea este pe fata palmara a mainilor si regiunea capului. In boli organice ale sistemului nervos (accident vascular cu hemiplegie; hiperhidroza se intalneste de regula pe partea paralizata).
Micozele (ciupercile pielii) sunt asociate cu hiperhidroza si miros neplacut.


Conduita terapeutica

In momentul in care se constata aparitia hiperhidrozei, prezentarea la medicul curant (medicul de familie) este un prim pas. Acesta se va informa asupra debutului, localizarii, factorilor declansatori, duratei, aspectului hiperhidrozei si va efectua un examen clinic general si local.
Se va informa, totodata, asupra istoricului diferitelor afectiuni pe care le poate avea pacientul, indicand eventual si un set de analize curente pentru o evaluare mai precisa. In functie de datele culese, medicul va initia tratamentul sau va indruma pacientul catre un medic specialist (dermatolog, endocrinolog, medicina interna, neurolog, psihiatru).
Masuri profilactice si de igiena:
– mentinerea riguroasa a igienei corporale prin spalare zilnica cu apa si sapun (de preferat cele antibacteriene daca hiperhidroza este insotita de afectiuni micotice) sau sapun cu glicerina, in celelalte cazuri;
– aplicarea deodorantelor antiperspirante “soft” (fara alcool) in regiunea axilara, utilizarea pudrei de talc;
– evitarea oboselii si stresului;
– purtarea de imbracaminte si incaltaminte lejera, din materiale naturale care asigura o ventilare normala a pielii si nu irita.

Foarte important!

Exista terapia cu toxina botulinica (Botox), destul de scumpa, limitata la nivelul unei perioade de eficienta de 6 luni-1 an, dar cu rezultate maxime!

Tratamentul fitoterapeutic

Uz intern: sub forma de ceai, infuzie sau decoct o lingurita la o cana de apa (1-2 litri de infuzie pe zi) din urmatoarele plante: salvie, frunze de nuc;
Uz extern: se fac bai si spalaturi cu ceaiuri din aceleasi plante, 2 lingurite la o cana de apa. Pentru transpiratii urat mirositoare la picioare si sub brat este recomandat sa presarati pe zonele respective pulbere de salvie.